De ce să vii la spectacolele susținute de Teatrul ACT?

Pentru că sunt GENIALE, cu G mare, E mare, N mare, I mare, A mare, L mare și E mare!
Luna trecută am fost la American Buffalo, cu Gheorghe Ifrim, Vlad Zamfirescu si Marius Florea Vizante.
Poate că nu îi știi pe actori după nume, dar sigur i-ai văzut o dată în viața ta la televizor. Pe  Gheorghe Ifrim trebuie să îl știi din Las Fierbinți, interpretează personajul cu numele Vasile, pe Vlad Zamfirescu îl știi din Inimă de ţigan, interpreta pe Luca, iar pe  Marius Florea Vizante, din videoclipul celor de la Taxi – Cele două cuvinte

American Buffalo este un spectacol modern, cu limbaj de cartier, ca să zic așa, numai bun pentru tinerii care nu prea dau pe la teatru pentru că li se pare plictisitor. După ce o să îl vezi, sigur teatrul o să ți se pară cool.
Interpretarea actorilor este uimitoare, plus că am râs non stop.
Ca să vezi ce ai pierdut, îți copiez de la site-ul lor o parte din prezentarea spectacolului. Textul îi aparține lui Dan Boicea. (Ai ocazia pe 30 aprilie să recuperezi, cu un alt spectacol, vezi mai jos detalii)

Cei trei bărbaţi abia se înţeleg pe ei înşişi, iar când vine vorba să accepte alte puncte de vedere iau în calcul aplicarea următoarei reguli: „pe unii nu poţi să-i schimbi decât dacă-i omori“. Dar diletanţii pungaşi nu ucid pe nimeni, îşi omoară doar timpul cu delicioase discuţii despre nimic. Sunt prea neîndemânatici ca să facă vreun rău. Actorii nu capătă nicio pată la dosar, după acest spectacol care le oferă roluri de mare întindere şi posibilitatea de a-şi arăta talentul. Interpretările lor sunt imaculate.

Cel mai bun este Marius Florea Vizante (în rolul lui Bob), care a împrumutat câteva din reflexele personajului său din „E pericoloso sporgersi“, filmul lui Nae Caranfil. Mucalit şi împiedicat, el este pungaşul cu un IQ mult sub medie, veşnic intimidat şi dispus s-o încaseze pentru stângăciile sale. E suficient să ridice doar o sprânceană şi lumea se tăvăleşte pe jos de râs.

El este cel slab, luat sub aripa protectoare de cel puternic. Gigi Ifrim (Don), mafiotul glacial sabotat în punctele culminante şi în mijlocul propoziţiilor de un astm care nu-i dă pace, îl ocroteşte ca pe un căţeluş, aruncându-i, din când în când, câte un os. Şi face cu el diverse exerciţii de autoritate, arătând jocul puterii în interiorul unei organizaţii improvizate. Iar Vlad Zamfirescu (Teach) este infractorul surescitat, misogin, neserios şi egoist, din cauza căruia lucrurile se precipită mai mult decât este cazul.
Pe 30 aprilie, Teatrul Colibri, pentru că aici au loc toate spectacolele smechere, găzduiește reprezentația piesei PĂI…DESPRE CE VORBIM NOI AICI, DOMNULE?, cu Marcel Iureş şi George Mihăiţă. Piesa este după romanul Moromeţii de Marin Preda. S-ar putea să nu fie la fel de amuzantă, dar cu siguranță actorii vor fi de nota 10.

În spectacol se și fumează, how bad ass? =)))

La Alba Iulia, cam asta a fost reacția publicului, click aici, deci facem la Craiova la fel?

Meli
foto: www.teatrulact.ro

Comments

comments

Lasă un răspuns