Grădinile din Babilon – mit sau realitate?

Călătorim în trecut, în Mesopotamia, între fluviile Tigru și Eufrat, în secolul al VI-lea înaintea  erei noastre și ne oprim în grădinile suspendate din Babilon.

Este considerată una dintre cele șapte minuni ale lumii antice, incluse în palatul lui Nabucodonosor al II – lea, atingând înălțimi de peste 22 m2.

Impresionau prin vegetația luxuriantă, dar mai ales prin modul de irigare etajat. Apa era ridicată cu o instalație de lanțuri continue, prin trei puțuri încastrate în construcție, dirijată printr-un sistem de rigole și bazine. Tot sistemul era legat de un canal ce se alimenta din Eufrat.

Curmalii, plopii sau pinii, erau speciile principale din aceste grădini, alături de alți arbuști și diverse plante exotice, dar și medicinale.

Trebuie să precizăm că perdelele de protecţie, foarte necesare în prezent, au fost create pentru prima dată în această perioadă. Erau formate din sălcii, iar scopul lor a fost acela de a proteja grădinile de zarzavat contra vânturilor și arșiței.

Grădinile suspendate din Babilon reprezintă o realizare remarcabilă pentru timpurile acelea. Dar, există și cercetători care timp de secole au încercat să găsească dovezi ale existenței lor, însă fără succes,  ele fiind  considerate un mit.

Ipoteza că ele au fost amplasate în altă zonă este demonstrată de Stephanie Dalley.

Stephanie Dalley, cercetător la Institutul Oriental de la Universitatea Oxford, Anglia, susține că a găsit dovezi în noi traduceri ale textelor antice ale regelui Sanherib. Săpăturile recente în jurul Ninivei, actualul oraș Mosul, din nordul Irakului, au adus la suprafață un sistem de  apeducte care trăgea apă din munți.

Cercetătoarea explică că motivul confuziei ar putea fi cucerirea asiriană a Babilonului în 689 î.Hr, În urma cuceririi, Ninive a fost numită „Noul Babilon” și regele Sanherib a redenumit chiar porțile orașului după cele ale Babilonului. Aceste afirmații ar putea dezminți  ideea că aceste grădini au fost doar un „miraj istoric” și ar putea dovedi că Grădinile Suspendate din Babilon au fost etichetate greșit și ar fi trebuit să se numească Grădinile Suspendate din Ninive.

Astăzi, ideea grădinilor suspendate începe să prindă contur, chiar în Cluj se vorbeşte despre un astfel de proiect. Arhitecții Horaţiu Racasan şi Andrei Koves au venit cu ideea de a acoperii blocurile comuniste cu grădini suspendate.

XO | Andreea Melinescu

Sursa foto: history.com

Comments

comments

Lasă un răspuns