Itinerariu pentru a treia vizită în Paris

Pentru că voi ajunge în Paris pentru a III – a oară, mi-am făcut o listă cu locuri noi pe care trebuie să le vizitez și am zis să o împărtășesc cu voi:

  • The Latin Quarter (Cartierul Latin) – data trecută l-am vizitat pe fugă, am vazut Le Jardin du Luxembourg și am fost la Shakespeare & Company (obsesia mea), dar nu am apucat să rătăcesc pe străzi, și abia aștept să o iau la pas :D.
  • cea mai colorată stradă din Paris, potrivit internetului, este Rue Crémieux și am adăugat-o pe lista de obiective. Alte străzi drăguțe pe care să te pierzi: Square de Montsouris, Rue de l’Abreuvoir, Rue Lamarck, Rue Chanoinesse, Rue des Barres, Rue des Rosiers.
  • Printemps & Galeriile Lafayette, încă nu știu dacă le țin sau le tai de pe listă, pentru că probabil voi pleca cu cardul de credit gol :D. Printemps cuprinde și un restaurant rooftop, Perruche, ce îți oferă o panoramă superbă a Parisului (un desert este între 8 – 15 euro).
  • Rue Cler – este cea mai cunoscută piață din Paris, de aici poți să te aprovizionezi pentru picnic, eu sunt deja încântată de piețele cu flori :)) și abia aștept să mă plimb cu lalele prin Paris :)). În lista de piețe am adăugat și Marché Bastille (Boulevard Richard Lenoir, 75011), este deschisă doar în zilele de joi și duminică.
  • Catacombele din Paris, pentru că îmi plac scheleții 😀 și decât să stau la coadă pentru Mona Lisa, mai bine intru în tuneluri, în cripte, să mă simt ca în Scooby-Doo :)). La intrare în catacombe scrie: Arrête, c’est ici l’empire de la mort! (Oprește-te! Aici este imperiul morții!), I am so in 😀
  • Palais Garnier, Opera, este în jur de 14 euro biletul. Interiorul este wow.
  • Passage des Panoramas – este cel mai vechi pasaj acoperit din Paris.
  • Parc André Citröen, de aici poți face o plimbare cu balonul cu aer cald. Costă 12 euro și informație găsești aici.
  • La Défense – este partea modernă a orașului, cu zgârie nori.
  • Park of Buttes Chaumont, din poze seamănă cu parcul nostru, Nicolae Romanescu, cel puțin au elemente comune ale stilului romantic. Și e normal să semene, Édouard Redont a fost francez, deci influențele de acolo vin (în caz că nu știi Redont a fost arhitectul Parcului Romanescu din Craiova).
  • undeva în zona Pont de Grenelle există Statuia Libertății, dăruită de americani francezilor.

Aici am găsit o listă cu 10 muzee din Paris.

Serialul meu preferat rămâne Gossip Girl, iar o parte din sezonul 4 a fost filmat în Paris, prin urmare vreau să vizitez locațiile în care s-a filmat. Am căutat pe Google și pe lista mea ”De vizitat” am adăugat următoarele:

  • Chez Julien – aici s-a filmat scena când Blair și Serena beau vin și vorbeau despre băieți :)) este un local foarte drăguț, ce se află în districtul Le Marais, fiind o zona frumoasă a Parisului.
  • Muzeul d’Orsay – toată lumea mi-a zis că este mult mai frumos decât Louvre. În serial, Blair venea în fiecare zi, se așeza pe bancă și se uita la pictura ei preferată, în speranța că va întâlni pe cineva care va face același lucru #momentromanticînserial și la final știți că îl întâlnește pe Prince Louis.
  • Cafe de Flore – o altă cafenea cochetă, cred ca am trecut prin fața ei, dar atunci nu am făcut legătura cu serialul 😀
  • Ar mai fi câteva locuri, dar nu o să am timp de ele, așa că nu le mai enumăr.

Mai e o listă și cu cafenele și restaurante:

  • Ralph Lauren Restaurant, plec la Paris între 3 – 7 aprilie, iar ziua mea este pe 12 aprilie, deci vom fi într-o continuă sărbătoare, prin urmare pot să mă bucur de o cină la Ralph Lauren Restaurant :)), dar, nu cred că vreau să îmi vând rinichiul când mă întorc :))).
  • Localuri ce sunt decorate cu multe plante :)) green / urban jungle: Pink Mamma și Le Brebant. M-am uitat pe meniul de la Pink Mamma și este accesibil, o pizza de la 12 euro, pastele de la 12 euro. Este un restaurant cu specific italienesc. Dacă cauți pe Instagram #parisbrunch găsești o grămadă de localuri.
  • Știi că în Paris poți să bei vin din biberon? Pentru asta trebuie să te duci la Le Refuge des Fondus.
  • Când vine vorba de cafenele lista este uriașă: Le Refuge Café, Odette, Cafe Saint-Regis, Merci (care este un concept store fain), Le Consulat Cafe, La Maison Rose, The Hoxton, Café Oberkampf, Le Petit Moulin, Au Vieux Paris d’Arcole. Să vedem care îmi iese în cale :)))

Nu știu ce fac a treia oară în Paris, nici nu este orașul meu preferat, but I go with the vibe. Urmează să îmi fac un playlist pentru călătorie, pe care o să îl postez, că așa e cu bloggerii, trebuie să posteze :))

XO | Meli Andreea

Comments

comments

2 Replies to “Itinerariu pentru a treia vizită în Paris”

  1. La mine in top destinatii la Paris este zona Montmartre, unde este si Sacre Coeur. Am fost de mai multe ori si de fiecare data tot acolo mi-a placut cel mai mult

    1. Andreea Melinescu says: Răspunde

      Da. Si la mine e 😀 e zona autentica a Parisului

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.