A fost Congresul Societății de Geografie din România

Săptămâna trecută, pe vremea asta, urcam pe munții Balcani și colindam prin Serbia. Azi stau de 7 ore în fața calculatorului și mai scriu la licență, mai stau pe Facebook, mai scriu o pagină, mai postez o melodie și tot așa. În două zile de scris la licență mi-am epuizat tot playlistul și am învățat o grămadă de versuri. 😀

Să revin la subiect, săptămâna trecută în Craiova, a avut loc Conferința Națională a Societății de Geografie din România, a III-a conferință a Societății la care particip.

Societatea de Geografie din România a fost înființată de Principele Suveran Carol I, la 15 iunie 1875 și se află sub Înaltul Patronaj al Majestății Sale Regele Mihai I.

Vineri, 29 mai, a avut loc susținerea lucrărilor științifice, dar și ceremonia aniversară cu prilejul împlinirii a 140 de ani de la înființare, unde Alteța Sa Regală Principesa Maria a fost invitatul special.
Am avut plăcerea să realizez și buchetul de flori pentru Principesă. Un buchet realizat cu peripeții pe la 3 dimineața. Realizat în tehnica spiralei, apropape gata, l-am pus pe masă, stând în picioare, mă învârt puțin prin florărie și aud o pocnitură. Buchetul era pe jos, crinii erau rupți, alstroemeria făcută praf. Noroc că am avut flori în plus și am făcut altul.

Principesa a fost încântată de buchet, s-a văzut pe fața ei 😀 și atunci când combini crini, cu frezii și alstroemeria nu ai cum să dai greși, iese un buchet extraordinar de parfumat.

Înainte de asta, joi, am fost la Domeniul Coroanei Segarcea, am vizitat crama și am degustat vinuri. Mi-a plăcut foarte mult designul sticlelor și m-am întors acasă cu un vin ce avea pe etichetă următorul citat:
Puterea Voinței își are rădăcinile în pământul roditor spre care țiganii pășesc toată viața. Pe care dansează. Pe care dorm. Pe care călătoresc. Puterea Voinței are ardoarea unei povești frumoase care dăinuie veșnic. Prin acest vin, trăiește una din poveștile celor care știu să se bucure de viață fără constrângeri!

În weekeend a urmat aplicația practică și am vizitat Bulgaria și Serbia. Prima oprire a fost în Vidin, am mai fost acum 7-8 ani pe acolo, în excursie în clasa a 9 – a. Sumbru oraș pentru zilele noastre. Am vizitat fortăreața Baba Vidin, faleza Dunării unde oamenii făceau plajă, iar apoi am făcut un tur al bisericilor și moscheelor. Apoi am ajuns în Serbia, în Zaicear. Adorabil oraș din simplul fapt că era plin de bicicliști. A doua zi am hoinărit prin munți, am vizitat Cetatea  Romuliana și în orașul Bor am vizitat o mină de extragere a cuprului.

Teoretic, aș avea mai multe de povestit, dar, mă presează timpul și licența, dacă nu o termin în 5 zile mi-am semnat „condamnarea la moarte”, având în vedere că pe 23 iunie iar plec hai-hui și mă întroc cu 4 zile înainte de examenul de licență.

Meli
 

Comments

comments

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.