Al II – lea album pe care l-am cumpărat în ultimii ani, după Romanglish este Doc si Motzu in HD, de pe Google Play. Aș fi preferat formatul fizic, dar nu am mai avut răbdare 10 zile până mă întorc acasă și cu ocazia asta descoperi și cum funcționează Google Play 😀
Mă gândesc acum, chestia asta cu cumpăratul muzicii echivalează în lumea mea cu arta florală. Știi toată lumea „ce aranjamente florale frumoase”, le admiră și nimeni nu le cumpără. Așa și cu muzica, ce bine sună, dar nu cumpăram albumul.
Deci, mi-am zis că dacă un artist mă inspiră, atunci îi cumpăr muzica.
Mi-e drag de folderul „Muzică Cumpărată” :)) cum numără el 36 de piese. Plus că în sfârșit am muzică în telefon. Trebuie să cumpăr niște vechi albume de la Subcarpați și o să fiu fericită în sezonul de primăvară, oricum îmi trebuie un playlist bun pentru re-amenajarea și re-deschiderea lui April.
Albumul sună cum mă așteptam să sune, impecabil, și beat-urile lui Motzu rup. Piese preferate: Ultimul film, Ochiu’Dracului, BPFBP, Julieta. Mi-a plăcut strofa lui Killa Fonic din Ștaif. Și tot albumul :D.
Și citez din BPFBP : „vorba aia: încă un ghinion si ajung ghinionar” asta că tot urmează două luni de re-deschidere a afacerii :))
Andreea Meli