În drum spre Strasbourg pentru întâlnirea pregătitoare YO!Fest 2016

Mai precis, în drum spre București, prima oprire. Urmează un avion spre Frankfurt şi un autocar spre Strasbourg. Ajung pe la 8 seara, dacă nu ratez autocarul de la 17:00. Şi sper să nu îl ratez.
E prima oară când scriu pe blog de pe telefon, prin aplicația Blogger, şi o să am zeci de greșeli. Le corectez când dau de un laptop.
Aseară nu am apucat să scriu, am terminat lucrul la 22:40 (urmează săptămâna teatrului, deci faceți o vizită la Colibri, pe 26 avem și premieră de spectacol), am ajuns acasă pe la 23:00 şi până pe la 00:30 am făcut fotografii pentru April (a înflorit superb ranunculus-ul) şi într-un final m-am apucat de bagaj. Noroc că am un singur rucsac după mine. Nu am dormit foarte bine, mă stresează gândul că pot pierde autocarul :)).
Am de citit 20 de pagini despre festival şi evenimentul EYE. Le păstrez pentru avion.
Programul din weekendul acesta e încărcat, cu o grămadă de discuţii despre logistică, securitate, taskuri, chestii organizatorice, dar şi puțină distracție. Vineri suntem asteptați la o recepție, la primăria Strasbourg, alături de vice-primar. Mi se pare foarte drăguţ că a ales să îşi petreacă seara de vineri alături de noi. În același timp ai impresia că faci ceva important, care contează pentru comunitate. YO!Fest a desfășurat și un concurs de formații, iar sâmbătă vom alege trupele care vor participa în festival.
Nu aș fi ajuns să fac parte din echipa de YO!Fest (ca voluntar) dacă nu aș fi avut experiența de stagiar de la Parlamentul European, dar și experiența festivalului Puppest Occupy Street, festival pe care chiar îl aștept cu nerăbdare.
Între timp, e foarte frig afară. Nu am înghețat în Bruxelles 5 luni, cum am înghețat 3 zile în Craiova. Și bateria mea a ajuns la 71%. Am avut o tentativa și de Snapchat, a eșuat din cauza conexiunii slabe de internet. 
Dacă vrei să afli mai multe despre YO!Fest vezi aici siteul.
Andreea (Meli)

Comments

comments

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.