La ora asta eram în Bruxelles, în noua casă și postasem deja o grămadă pe Facebook și Instagram :)) A fost o zi însorită, la fel cum este și azi în Craiova și îmi aduc aminte că am rătăcit puțin până când am găsit adresa corectă.
Nu știu cum a trecut un an, nu știu cum au trecut cele 5 luni de stagiu, nu știu cum au trecut cele 7 luni de când m-am întors acasă. E un roller coaster al timpului :))
Al IX – lea jurnal de stagiar îl scriu de trei zile și tot modific. Am zis să scriu despre partea mai dificilă, după m-am gândit că el sigur nu ar vrea să citească asta. Așa că este despre lucrurile pozitive care îmi lipsesc din Belgia 😀
Îmi e dor de zâmbetele oamenilor de la semafor. Aceeași oră, aceeași oameni. Ne zâmbeam pentru că ne vedeam de luni până vineri la aceleași semafoare. E minunat când oamenii își zâmbesc unii la alții pe stradă, lucru care se întâmplă atât de rar în Craiova.
Îmi e dor să ascult muzică în căști și să dau din cap, mâini, să merg în pași de dans și să fredonez melodia fără ca cineva să se uite ciudat la tine pentru că nu ești singurul care face asta. Aici pari nebun :))
Îmi e dor de recepțiile de la Parlament :)) vinul și șampania și gustările fancy :)) și valeții de acolo. Uneori îmi lipsesc și informațiile, eram la curent cu tot ce mișca în UE, 5 luni de zile am mâncat subiectul cu refugiații pe pâine cu gem și unt de arahide.
Îmi e dor de ieșirile în oraș. De casa în care am stat, de living-ul ăla mare unde în weekenduri ne strângeam 10 – 15 persoane, socializam, nu lipsea vinul și gustările cu brânză și cașcaval (too much) apoi plecam în oraș cu sticlele de băutură neterminate. Prima oară mi s-a părut atât de urât să pleci cu sticlele de acasă, după, am văzut că toată lumea face asta. Și ei în club sunt îmbrăcați super casual, fetele în tricou/pulovăr și blugi, no make up, sunt mai umani.
Îmi e dor să stau la terasă, pe ploaie, vânt, frig. Să îngheț la o terasă :)) Gofrele și ciocolata sunt în topul listei.
Îmi e dor de confortul financiar, săptămânal era la shopping. Nu aveam treabă cu număratul banilor din portofel :))
Îmi e dor de mediul multicultural, de oamenii toleranți, uneori prea toleranți, cei drept. De prietenii de acolo, de felul oamenii lor de fi. De ajutor lor necondiționat. De cuvântul lor, de promisiunile pe care le respectă indiferent de cât de ocupați și importanți sunt ei.
Cu tot cu bombe și atacuri teroriste sunt mai relaxați decât noi. Chiar dacă eu probleme ei văd mereu partea plină a paharului, e o lume mai optimistă.
Sunt multe lucruri care îmi lipsesc și da, uneori, mai ales atunci când cunoștințele îmi trimit mailuri cu joburi și internship-uri, cu salarii de 1300 – 2700 euro, mă gândesc că m-aș descurca perfect acolo. Dar încă mai am lucruri de rezolvat aici 🙂
Încheiem într-o notă mai personală, acum un an îmi luam „la revedere” de la unchiul meu și îi spuneam că ne vedem peste 5 luni. Vorbeam des cu el pe Facebook din Bruxelles și avea mereu grijă să îmi amintească să mă îmbrac gros, să mănânc și am grijă pe unde umblu și la ce ore. Cu o săptămână înainte ca eu să mă întorc acasă el a pierdut lupta, după o lună grea. Îmi pare rău că am fost departe de familia mea. Mi-e tare dor de el și mereu îmi imaginez ce povești i-ași spune din Bruxelles. Le aveam pe ale noastre 😀 el ar fi fost singura persoană căreia i-ași fi povestit toate bârfele din Parlament :)) fiind interesat și amuzat de ele. Ciocolata și biscuiții promiși i-am mâncat eu și pentru el. Hope your good there and proud of me.
PS: fotografia este de la Muzeul Regal al Armatei si al Istoriei Militare din Bruxelles, unchiul meu ar fi adorat locul ăsta.