Ok… nu am mai făcut chestia asta de mult. Să scriu. Random. Orice. Doar să scriu. Și se vede. Îmi lipsește. Iar acum, cică nu mai citește nimeni bloguri, așa că, presupun, că pot fi hater, în liniște, pe domeniul meu punct com, de acum încolo.
Îmi e frică … poate mi-am pierdut abilitatea? Da. Chiar cred că nu mă mai pricep. Sau cel puțin nu îmi mai găsesc cuvintele. Praf la exprimare. Și nu numai aici pe blog, ci în general. În 2014 eram „un tânăr cu idei și creativitate”, sau ceva asemănător, și da, realizez că nu mai sunt așa … și nu îmi place. Undeva, între a face atâtea lucruri s-a pierdut tânărul ală, dar sunt sigură că o să o scoatem la capăt.
Mai țineți minte melodia de la C.I.A – Sentiment suprem, ăsta a fost al doilea nume al blogului meu, sentimentsuprem.blogspot.com, și aveam ca logo două aripi de înger, un mov spre magenta, pe care, ziceam că într-o zi o să mi le tatuez. Între noi fie vorba, bine că nu am făcut-o :)) Am șters blogul ala, cu tot ce am scris pe el, pentru că mi s-a părut că nu mai rezonam cu mine. Dar, dincolo de toate, copilul așa se exprima, acolo, tastând și de mult timp copilul nu s-a mai exprimat … și asta îl face un adult complicat care și-a cam pierdut scânteia. Niciodată nu i-a păsat copilului despre ce va înțelege lumea din ce scrie el, dar adultului îi cam pasă. And it sucks…
Pe vremuri făceam chestii faine aici, și pot să dau click pe „Jurnalul de la Bruxelles”, și da, dramatizez, cum era la Bruxelles…, o fac des și încă „ameninț” pe toată lumea că plec, dar chiar e totul super fain aici, dar îmi place să mai dramatizez din când in când, mult mai des decât ar trebui. Aș putea dramatiza altceva dacă chiar mi-aș aduna creativitatea de pe jos sau din caietele din clasa a X – a cu cele 3 wanna be romane începute și niciodată terminate, dar păstrate într-o cutie alba, tot acolo e și oracolul cu Harry Potter pe copertă, din gimnaziu, și o foaie de caiet dictando scrisă cu o cariocă albastră, cu versurile: „De ce mă minți, de ce mă minți / Eu știu că nu-i ceea ce simți / Inima ta doar pe mine mă vrea”. Na … cu toții facem greșeli când suntem mici. Și încă le păstrăm într-o cutie.
Chestia asta, eu înapoi pe blog, posibil să meargă, rotițele creierului meu poate încep iar să funcționeze corespondent și să revină la conținutul creativ, dincolo de blog, mai ales. Dar în același timp, toată lumea face conținut și toată lumea crede că e de calitate …
Truth be told, și da, sunt fan englezisme, am scris chestia asta cred că pe 19 noiembrie, și am zis, chh … de ce aș posta asta?! Între timp nu am găsit alt mod de a reveni pe blog, așa că, azi, 30.11.2021, ora 01:19, „La mulți ani mie”, apăs pe butonul publică. (Între timp am mai pierdut 15 minute să caut o fotografie pe care să o atașez aici)
Este un lucru bun ca m-am întors aici. Pentru mine. Că odată ce prind ritmul scenariul devine interesant.
XOXO
Meli