Era vara anului 2012, eram în primul an de facultate, atât la Peisagistică, cât și la Jurnalism, iar în cadrul specializării Peisagistică am făcut practică la un depozit de flori din oraș. Practica a durat o săptămână, o săptămână în care am udat flori și cam atât, însă la finalul ei m-am întors acasă cu două brațe de flori pălite, flori pe care cei de la depozit urmau să le arunce.
Înainte de această practică mai participasem la câteva activități în facultate sub îndrumarea unor profesori minunați, așa că având florile pălite m-am apucat prin casă să fac câteva aranjamente.
De la depozit am aflat și cum se cumpără florile, de la bursa din Olanda, și atunci mi se părea o afacere profitabilă. Nu am luat în calcul faptul că sunt perisabile 😀 Nu am luat în calcul multe lucruri, aveam 19 ani 😀
Vara aceea, cred că a fost în vară sau poate în toamnă, m-am întâlnit cu doi colegi de liceu și le-am povestit cât de tare ar fi să faci un business din asta. Am povestit cu foarte mult entuziasm. Și ei au părut entuziasmați atunci. Astfel mi-a intrat în cap ideea de a deschide o florărie.
Pasiunea pentru flori o am de mic copil, am crescut printre ele, deci totul mi se părea super ușor, frumos și roz.
În iarna anului 2012 am participat și la un Târg de Crăciun, cu aranjamente hand made, și în capul meu era mereu ideea asta, de a deschide o florărie.
A venit anul 2013, timp în care mă tot „jucam” cu florile pe acasă.
02 septembrie 2013 – Ziua cea mare 😀 se deschidea Florăria April, în locația de atunci de pe Calea Severinului. Am avut alături de mine multe persoane dragi, unii încă îmi sunt prieteni, alții au trecut pe lista de cunoscuți. Despre ziua asta povestesc altă dată.
La 20 de ani să ai afacerea ta e super tare. Cel puțin așa o să pară în primele luni.
De ce se numește April?
Ai mei au vrut să îmi pună numele April, pentru că m-am născut în luna aprilie. Într-un final mă numesc doar Andreea, așa că April a părut un nume bun de florărie, fiind și o lună prielnică pentru flori.
Cum am făcut rost de bani?
Întrebarea de pe buzele tuturor la momentul acela. Și acum, uneori. Din totdeauna am locuit în apartamentul bunicii mele. În anul 2013 s-au împlinit 2 ani de la decesul ei (îi mulțumesc zilnic pentru că m-a crescut frumos și că i-am moștenit abilitățile), prin urmare după 2 ani a venit timpul de a face succesiunea apartamentului, între mama și unchiul meu. Pe scurt, am vândut apartamentul, mama a luat jumătate din bani și mi-a dat în jur de 8.000 de euro pentru a deschide florăria. Puteam să cumpărăm o garsonieră, să mergem în Tenerife, dar mama a zis că e o idee bună să își sprijine fiica 😀 Am cea mai tare mamă din lume și cam toată lumea e de acord cu acest lucru.
Au trecut aproape 3 ani de când a început povestea April, minus 5 luni când a luat o pauză din cauza stagiului meu la Parlamentul European din Bruxelles. Am pierdut mult, ăia 8.000 de euro, dar am învățat și mai mult, prin urmare m-am gândit că ar fi o idee bună să încep un Jurnal de Antreprenor.
Nu regret că m-am avântat din prima, deși toată lumea mi-a zis că trebuie să o iau ușor. Nu îmi plac lucrurile ușoare. Am trecut prin multe etape, de la fericire și extaz până la datul pumnilor în pereți, literalmente. Businessul a trecut și el prin multe etape, de la magazin cu flori și cadouri, la magazin online, apoi iar la magazin cu flori și organizare evenimente și tot așa. Sunt multe de povestit.
Astăzi karma funcționează bine 😀 și mi se pare uimitor că încă „stau în picioare”.
Următorul articol din jurnal va fi despre mirajul primei luni de business. 🙂
Andreea M.
PS: fotografie este din septembrie 2013, din prima săptămână.
[…] Jurnal de Antreprenor din august 2016 (nasol, îmi zic eu acum în minte). Pe primul îl poți citi aici, iar pe al II – lea […]
[…] businessul tău, chiar dacă există riscul, în primă fază, să o dai în bară. Am povestit aici cum a început […]